Un fost ajutor de şef de post din comuna Muşăteşti, judeţul Argeş, a fost arestat recent la Vâlcea pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar. Plutonierul Silviu Gheorghe Toader, condamnat în trecut pentru viol şi perversiuni sexuale, a ameninţat cu moartea o judecătoare a Judecătoriei Brezoi, dar şi o avocată a Baroului Vâlcea.
În fapt, individul a dorit să pună presiune pe judecătoare şi pe avocată pentru ca dosarul său, ce are ca obiect rejudecarea inculpatului după revizuirea unei sentinţe penale, să fie soluţionat favorabil lui. Ameninţările nu au fost directe, ci prin intermediul mamelor celor două persoane vătămate, pe care le-a căutat atât telefonic, cât şi personal.
Pentru faptele sale, Silviu Gheorghe Toader se află, din data de 27 august 2020, în arest preventiv, în urma unei decizii a magistraţilor Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Iată ce spun procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea despre acest caz:
„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 26 august 2020 reţinerea, iar la data de 27.08.2020 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Toader Silviu Gheorghe, pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj judiciar.
La data de 27.08.2020, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de Ia Judecătoria Rm. Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale au rezultat următoarele:
La data de 16.07.2020, inculpatul a contactat-o telefonic pe mama persoanei vătămate – S.LD., judecător în cadrul Judecătoriei Brezoi, prezentându-se a fi general colonel, ocazie cu care a proferat ameninţări la adresa persoanei vătămate SLD, cu scopul de a o determina să soluţioneze în mod favorabil un dosar penal ce i-a fost repartizat acesteia, având ca obiect rejudecarea inculpatului după revizuirea unei sentinţe penale de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de viol şi perversiune sexuală, ce a fost pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti.
La data de 12.08.2020, în jurul orei 10.00, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul personal, pe raza comunei Berislăveşti, judeţul Vâlcea, unde a obţinut informaţii privind-o pe persoana vătămată C.L.V., de profesie avocat, care la termenele de judecată acordate de Judecătoria Brezoi în acelaşi dosar a substituit un avocat, desemnat din oficiu in vederea asistării şi reprezentării unei părţi din dosarul în care inculpatul are calitatea de revizuent.
La aceeaşi dată, inculpatul, s-a deplasat la punctul de lucru din satul Scăueni, unde îşi desfăşoară activitatea mama persoanei vătămate C.L.V., proferând ameninţări cu moartea la adresa persoanei vătămate, în scopul de a o determina pe aceasta să nu se mai prezinte în calitate de avocat substituent în respectiva cauză în dosarul penal, aflat pe rolul Judecătoriei Brezoi”.