2 octombrie 2020

VÂLCEA. Încă 5 unităţi de învăţământ au fost închise din cauza COVID-19

Situaţia în unităţile de învăţământ din Vâlcea se schimbă de la o zi la alta, în funcţie de evoluţia epidemiologică din fiecare localitate în parte. Ca urmare, azi, 2 octombrie 2020, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea a anunţat că, faţă de ieri, încă cinci unităţi de învăţământ au intrat în Scenariul ROŞU, adică şcolile au fost închise, iar preșcolarii și elevii participă de acum încolo doar la activități/lecții online.

În total, de la începutul anului şi până acum, 19 unităţi de învăţământ au intrat în Scenariul ROŞU, în timp ce 262 unități de învățământ se află în acest moment în Scenariul VERDE, iar 124 de unități de învățământ sunt în Scenariul GALBEN.

„Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ” – precizează ISJ Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like