Deoarece bugetul judeţului este insuficient pentru acoperirea tuturor cheltuielilor necesare susținerii sistemului de protecție a copilului, funcționării căminelor pentru persoane vârstnice, finanțării cheltuielilor unităților de învățământ special, asigurării în condiţii corespunzătoare şi de siguranţă a traficului rutier etc., președintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a solicitat Guvernului României suplimentarea, cu suma de 33.373,50 mii lei, a fondurilor ce se vor aproba judeţului Vâlcea, cu ocazia rectificării bugetului de stat pe anul 2016.
În vederea susţinerii demersului său către Primul-Ministru Dacian Julien Cioloş, președintele Constantin Rădulescu s-a adresat şi presedintelui Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, domnul Marian Oprişan, Ministrului Finaţelor Publice, doamna Anca Dana Dragu, Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, domnul viceprim-ministru Vasile Dâncu, precum şi Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, domnul Mircea Dumitru, cu rugămintea de a sprijini Consiliul Judeţean Vâlcea, în conformitate cu prevederile legale şi cu atribuţiile ce le revin.
„Deoarece nivelul veniturilor şi al surselor de echilibrare aprobate judeţului Vâlcea, prin Legea Bugetului de Stat, sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor care să asigure funcţionarea, până la sfârşitul acestui an, în condiţii normale, a activităţilor şi acţiunilor finanţate din bugetul propriu, mă văd nevoit să mă adresez, din nou, atât premierului României, domnul Dacian Cioloş, cât şi domnului viceprim-ministru Vasile Dâncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, doamnei Anca Dana Dragu, ministrul Finanţelor Publice, domnului Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, precum şi domnului Marian Oprişan, Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, pentru a le solicita sprijin în vederea concretizării demersului meu de obţinere a suplimentării bugetului judeţului Vâlcea cu suma de 33.373,50 mii lei, la rectificarea bugetară pe anul 2016.
Judeţul Vâlcea are nevoie de aceşti bani pentru a acoperi cheltuielile legate de: plata drepturilor de personal şi a drepturilor de natură socială; procurarea combustibililor necesari instituțiilor subordonate, pentru sezonul rece; susținerea sistemului de protecție a copilului; funcționarea căminelor pentru persoane vârstnice; finanțarea cheltuielilor unităților de învățământ special; asigurarea, în condiţii corespunzătoare şi de siguranţă, a traficului rutier etc.
Fără aceşti bani nu vom putea să achităm la timp salariile personalului, drepturile alocate copiilor cu cerinţe speciale integraţi în învăţământul de masă şi nici facturile pentru cheltuielile necesare asigurării funcţionării activităţii instituţiilor finanţate din bugetul propriu al judeţului” – precizează Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Judeţean Vâlcea.