Presa vâlceană continuă să caute în trecutul viceprimarului Virgil Pîrvulescu, găsind lucruri din ce în ce mai interesante. Ziarul de Vâlcea a primit un răspuns scris de la conducerea Liceului „Gib Mihăescu” din Drăgășani prin care neagă faptul că Pîrvulescu ar fi fost elev acolo. Pe pagina oficială de Facebook, viceprimarul liberal a menționat că la respectiva unitate de învățământ a absolvit liceul.
Dezvăluirea vine în urma altor documente scoase la lumină de publicațiile Criterii și Ziarul de Vâlcea, potrivit cărora Virgil Pîrvulescu a urmat cursurile universitare la „Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Vâlcea (frecvență redusă), nu la ASE București cum a mințit în campanie. Amintim, de asemenea, că a fost un student care pendula între notele 5 și 6 (potrivit foii matricole publicate), făcând acum pe marele economist.
O întrebare se impune: omul acesta reușește măcar o dată să spună adevărul?
Rugat să comenteze noua situație penibilă în care a fost surprins, Virgil Pîrvulescu nu a dorit să ofere niciun răspuns.