20 decembrie 2020

Râmnicu Vâlcea ar putea pierde proiectul pentru Dealul Capela din cauza scandalului din CL

Încă un proiect important pentru dezvoltarea economică și turistică a municipiului Râmnicu Vâlcea pare compromis din cauza controverselor din Consiliul Local și a războiului absurd dintre primarul Gutău și așa-zisa Alianță pentru Râmnic (formată din consilierii PNL și USR). Este vorba despre preluarea celor 46 de hectare de pe Dealul Capela și construirea unui parc tematic de genul celui de la Râșnov.
La ultima sa conferință de presă, primarul Mircia Gutău a anunțat că acest proiect este blocat de două luni în Consiliul Local pentru că aleși PNL și USR refuză să voteze.

“Este un proiect al tuturor râmnicenilor, nu al PER-ului sau al PSD-ului. S-a făcut o muncă teribilă, gândiți-vă că este vorba despre 46 de hectare, ce muncă a fost la fișele cadastrale. Am fost printre primii care am depus proiectul, până la urmă ne-am calificat noi, Suceava și Timișoara. Proiectul nostru a fost respins, am crezut că este treabă politică, dar nu ne-am lăsat. Am mers la Suceava și la Timișoara și am cerut un model din documentele depuse de el. Am găsit o singură chichiță, am rezolvat-o. Acum se tărăgănează în Consiliul Local de două luni, este strigător la cer. Noi vrem să facem totul ca la carte. Vreau o dezbatere publică, să stabilim dacă facem un parc de aventură sau un parc de relaxare. Vreau să aducem un expert din străinătate, care a mai făcut așa ceva” – a declarat primarul Râmnicului, Mircia Gutău.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like