Un tânăr de 19 ani, din Alba, a lăsat comuna Bujoreni, județul Vâlcea, fără curent electric. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, el provocând un accident rutier pe DN 7, la Gura Văii, în urma căruia un stâlp de electricitate a fost pur și simplu doborât. Stâlpul a căzut peste două mașini parcate în zonă. Potrivit IPJ Vâlcea, tânărul conducător auto se deplasa dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, iar pe fondul neatenției a ieșit în afara părții carosabile.
Polițiștii rutieri care au ajuns la fața locului au constatat că șoferul avea suspendat dreptul de a conduce auto pe drumurile publice în perioada 17.10.2020-13.02.2021.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier efectuează cercetări față de tânărul în cauză sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat, fapta prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 2, din Codul penal. Fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă penală.