13 ianuarie 2021

Nouă vâlceni amendați pentru că au ieșit din casă pe timp de noapte fără motive întemeiate

Deși este interzisă deplasarea pe timp de noapte fără un motiv întemeiat, cu toate acestea mai sunt vâlceni care țin morțiș să iasă din case după ora 23.00. În ultimele 24 de ore, polițiștii din Vâlcea au amendat 9 astfel de persoane, care nu au putut justifica în niciun fel prezența lor pe stradă pe timp de noapte.
Acțiunile oamenilor legii au fost destul de ample, atât în mediul urban cât și rural. A fost vorba de acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2. Astfel, au fost controlate 82 de societăți comerciale, 125 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate peste 1.300 de persoane. În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale (80 pentru nerespectare măsurii de protecție individuală, 3 sancțiuni pentru nerespectarea măsurii privind izolarea/carantinarea și 9 sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație), valoarea totală a amenzilor fiind de 13.600 de lei.

You May Also Like