Primarul comunei Şirineasa, Ion Bebe Streinu, şi-a propus pentru anul acesta să continue unele proiecte importante pentru localitate, dar şi să vină cu noi investiţii utile pentru comunitate. Astfel, pentru ca cetăţenii să se simtă în siguranţă pe stradă, în Şirineasa vor fi construite trotuare. De asemenea, dispensarul din comună va fi modernizat în interior, astfel încât pacienţii şi personalul medical să beneficieze de cele mai bune condiţii.
„Acum am fost prinși pe liste de investiții într-un ordin al ministrului cu vreo cinci obiective. Este vorba despre ordinul 4.837 din 22.12.2020. Aici suntem prinși cu patru ulițe: Cătănești, Dudărie, Olteanu și Condoiu. În plus, vom face trotuar pe toată lungimea comunei, pe 7 kilometri, pe partea dreaptă în sensul de venire dinspre Râmnicu Vâlcea. Acum să vedem cât de repede vor fi finanțate.
De asemenea, acum doi ani eu am făcut dispensarul pe exterior, însă el arată groaznic în interior, mai ales la etaj unde a plouat din cauza acoperișului. Acum o să modernizăm și interiorul, în conformitate cu normativele de la ora actuală. Am estimat că investiția, ce va fi făcută din bugetul local, va duce la suma de circa 3 miliarde lei vechi. Din păcate nu avem bani și pentru dotarea lui cu aparatură medicală” – susţine primarul comunei Şirineasa, Ion Bebe Streinu.