Ceea ce se întâmplă în ultima perioadă în spitalele din ţară este îngrijorător. Clădirile multor unităţi medicale sunt depăşite de timp, unele nemaifiind reabilitate de zeci de ani. La Vâlcea, Spitalul Judeţean este în mare parte modernizat, însă preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, anunţă că urmează alte investiţii în sistemul sanitar. În primul rând, la Spitalul Nou se va reabilitate tot ambulatoriul şi se va construi o nouă clădire, astfel încât condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea medicii şi asistenţii să crească simţitor. De asemenea, proceduri şi documentaţii s-au făcut şi pentru Spitalul Vechi, dosarul fiind încă în evaluare la Bucureşti, însă cu mari şanse de a primi finanţare. Aparatură medicală, să fim sinceri, s-a adus în Vâlcea, în ultimii ani, destul de multă, iar achiziţiile vor continua.
„Aş vrea să fac un scurt comentariu legat de ceea ce se întâmplă astăzi în ţară. În consecinţa a câtorva zeci de ani în care strategia de dezvoltare în domeniul sănătăţii, din păcate, nu a presupus ca şi prioritate construirea de spitale noi. Noi vom începe o clădire nouă la Spitalul Nr. 1 din Nord, dar vom reabilita şi partea veche rămasă nemodernizată din spital. Avem depus la CNI tot dosarul şi documentaţia să reabilităm şi spitalul vechi, dar trecem prin zecile, prin nenumăratele comisii de avizare. Cred că tragediile care se întâmplă în această perioadă trebuie să ne înveţe ceva şi să avem şi să înveţe toate guvernele care sunt şi care vor urma faptul că strategia trebuie schimbată şi că trebuie să construim spitale noi. Păcat, mare păcat de acei oameni! Dumnezeu să îi ierte şi să le dea putere familiei şi prietenilor care au fost lângă ei. Condoleanţe! În judeţul Vâlcea ne propunem să avem cele mai bune spitale din această regiune. Ne propunem însă să tragem şi un semnal de alarmă cu privire la birocraţia pe care trebuie să o parcurgem de fiecare dată. Pe fonduri europene lucrurile au mers foarte bine şi o să începem clădirea cea nouă de lângă Spitalul Nr. 1. Însă la Spitalul Vechi încă suntem în comitete şi comisii” – a declarat preşedintele Constantin Rădulescu.