15 februarie 2021

Primăria Râmnicului instituie zone destinate exclusiv îmbarcării şi debarcării elevilor unor unităţi şcolare

În vederea creşterii gradului de siguranţă a elevilor precum şi pentru eliminarea ambuteiajelor auto, Primăria municipiului, prin intermediul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, a demarat o acţiune de marcare, în cadrul parcajelor din imediata vecinătate a unităţilor şcolare, a unor zone destinate exclusiv îmbarcării şi debarcării elevilor. Astfel, într-o primă etapă, pe strada Luceafărului – în proximitatea Şcolii Gimnaziale nr. 10, pe strada Republicii – în preajma Liceului Sanitar ”Antim Ivireanul” şi pe strada Henri Coandă – în zona Colegiului Naţional de Informatică ”Matei Basarab” şi a Liceului de Arte ”Victor Giuleanu” au fost demarcate şi semnalizate corespunzător spaţii în care parcarea este interzisă între orele 7.30 – 09.00 şi 11.00 – 13.00, în aceste intervale orare fiind permisă doar oprirea autovehiculelor în vederea debarcării şi îmbarcării elevilor acestor unităţi de învăţământ. Pentru început, agenţii Poliţiei Locale vor informa şi avertiza conducătorii auto asupra noilor reglementări, dar, ulterior, amenzile date pentru nerespectarea lor vor putea avea valori, conform HCL nr. 396/2019, între 400 şi 2.500 lei.

Biroul de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

You May Also Like