15 martie 2021

RÂMNICU VÂLCEA. Șoferii care parchează neregulamentar pe străzile şi trotuarele din municipiu, sancționați de Poliția Locală

În prima jumătate a lunii martie, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea au constatat199 de contravenţii ca urmare a nerespectării unor prevederi ale OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, şi ale HCL nr. 396/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru păstrarea ordinii şi curăţeniei. Astfel, au fost date 92 de avertismente şi 45 de amenzi în sumă de 15.950 lei pentru încălcarea reglementărilor privind oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor, precum şi 29 de avertismente şi 33 de amenzi totalizând 14.600 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind accesul, circulaţia şi oprirea autovehiculelor pe trotuare şi zone verzi. Campania Poliţiei Locale de sancţionare a şoferilor care staţionează sau parchează nergulamentar în municipiu, uneori la doar câţiva zeci de metri de parcări publice disponibile, va continua şi în perioada următoare.

Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

You May Also Like