Eugen Fana, criminalul din Slatina care a ucis-o pe sotia patronului sau si care a fost prins si arestat in Valcea, s-a sinucis. Dupa comiterea crimei, el a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare si incarcerat in Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Vineri dimineata insa, colegii de celula ai acestuia l-au gasit spanzurat si au alertat imediat gardienii.
„Este vorba despre un detinut cu o pedeapsa de peste 25 de ani, pentru infractiunea de omor calificat. Acesta a fost gasit spanzurat pe 25.11.2016, in camera detentiunii. A fost solicitata ambulanta din Drobeta-Turnu Severin, detinutul fiind resuscitat, fara rezultat favorabil. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe langa Tribunalul Mehedinti si reprezentantii Serviciului de Medicina Legala Mehedinti”, a declarat Leonard Telteu, purtatorul de cuvant al Penitenciarului de Maxima Siguranta din Drobeta-Turnu Severin.
Foto: adevarul.ro