UPDATE: Din primele date se pare ca soferul, un tânăr de 22 de ani, din Vitomirești, județul Olt, se deplasa pe drumul pe direcția Ionești -Olanu, când ar fi pierdut controlul volanului, într-o curbă, căzând cu mașina în gol. A fost preluat de ambulanta, fiind rănit, dar conștient.
Un accident rutier grav a avut loc în urmă cu puțin timp la Ionești, în județul Vâlcea. Potrivit ISU, un autoturism a cazut de pe digul din aval de CHE Ionești , pe partea stângă a Oltului, la o diferență de nivel de circa 30 de metri. În urma impactului, autoturismul a luat foc.
Din câte se pare, în mașină se afla doar șoferul, iar acesta a reușit să se salveze.
Pompierii militari se deplasează cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, iar SAJ cu o ambulanță. Polițiștii se află de asemenea la fața locului pentru cercetări.