22 aprilie 2021

Războiul PUZ – urilor din Râmnicu Vâlcea, la un pas de Parchet. Bușcă: ,,Îi voi face plângere penală lui Buican”

Unul dintre cei mai importanți afaceriști vâlceni, Ion Bușcă a declarat că îi va face plângere penală președintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican. Declarația a venit pe fondul încă unui refuz pe care consilierii locali ai PNL și USR l-au dat la cererea de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) făcută de soții Bușcă. Aceștia din urmă sunt cunoscuți ca puternici dezvoltatori imobiliari (și nu numai) în mediul de afaceri vâlcean. Astăzi, 22 aprilie, PUZ – ul pentru familia Bușcă a fost pus de primarul Mircia Gutău pentru a patra oară pe ordinea de zi. Peneliștii și useriștii, majoritari în consiliu, au respins după ce, cu nici 24 de ore înainte, dăduseră avize favorabile la comisii. ,,Eu nu înțeleg pentru ce mai e nevoie de Consiliu Local. În cazul acesta, consilierii primesc indemnizații degeaba. Nici măcar n-ar trebui chemați. Intră domnul Buican pe Zoom sau Skype și spune cu ce punct de pe ordinea de zi e de acord și cu ce punct nu e de acord. Sunt informații precise că după ce s-au dat avize favorabile la comisii, Buican i-a convocat pe consilieri și sub sancțiunea excluderii din partid le-a spus să nu voteze PUZ – ul nostru. Îi voi face plângere penală domnului deputat și voi acționa și în civil. Cum va stabili instanța, așa vom face. Dacă instanța va stabili să nu construim, n-o vom face, dar exclud varianta ca eu alerg cu bani pe la consilierii locali” a spus vizibil nervos afaceristul. 

La ședințele de comisii de ieri, 21 aprilie, proiectul pentru PUZ – ul familiei Bușcă a primit aviz favorabil (vezi foto jos). A participat și Ion Bușcă pentru a-și susține demersul și cererea, ba chiar a primit felicitări din partea liberalilor pentru proiectul pe care urmează să-l desfășoare. N-a durat mult și, după o ședință de seară în sediul PNL, voturile s-au sucit în defavoarea PUZ – ului solicitat. Piața imobiliară din Râmnicu Vâlcea are nevoie ca de aer de blocuri noi. Oricine ar spune altceva, neagă evidența. Este clar că se achiziționează apartamente la foc continuu, indiferent de calitatea la care sunt construite. ,,Lumea cumpără ce găsește. Dacă sunt mai multe apartamente, constructorii sunt forțați să ridice calitatea lucrărilor și să scadă prețurile. Așa, prețurile sunt acelea care sunt și calitatea, de asemenea” a mai spus Bușcă. 

Buican se apără: ,,Nu iau șpagă! Îmi apăr promisiunile din campanie.”

Față de acuzațiile care i se aduc, șeful PNL Vâlcea Cristian Buican a comentat în stilul caracteristic. ,,Aștept soluționarea plângerii penale. Eu nu le-am spus consilierilor PNL cum să voteze, le-am reamintit doar ce au promis, în caz că uitaseră. În campanie, consilierii noștri au promis că vor apăra PUG – ul, care este o lege de fapt, și nu vor modifica urbanismul după bunul plac al cuiva. Nu sunt dator nimănui, nu iau șpăgă, îmi permit să fiu principial și să-mi respect cuvântul” a spus Buican. 

Pentru a patra oară Consiliul Local respinge cererea de PUZ a soților Bușcă, deși forul legislativ local a impus, de-a lungul timpului, mai multe criterii pe care dezvoltatorul imobiliar trebuia să le satisfacă. Dar cu cât acesta se achita de sarcinile trasate de consilierii locali, cu atât mai multe voturi negative a primit. Comportamentul de acest fel n-are nimic de-a face cu mult clamatele locuri de muncă și cu susținerea investitorilor. Astfel de blocări au un evident caracter penal, iar ridicătorii de mâini ar trebui să răspundă pentru faptele lor. Și nu doar politic.  

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like