23 aprilie 2021

Primarul de la Vaideeni, Daniel Achim Băluță, reales președinte al ACOR

Un primar destoinic, implicat și plin de energie. Cam asta e caracterizarea edilului Daniel Achim Băluță, de la Vaideeni, în doar câteva cuvinte. Așa îl percep și cegii săi din cadrul Asociației Comunelor din România (ACOR) care l-au reales în funcția de președinte al Consiliului Director al Filialei Județene Vâlcea Decizia a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”.

Întâlnirea primarilor avut loc în data de 6 aprilie, la Călimăneşti, ordinea de zi fiind trei teme: alegerea Consiliul Director al Filialei Judeţene Vâlcea a Asociaţiei Comunelor din România pentru mandatul 2020 – 2024, desemnarea cenzorului acesteia şi aprobarea documentelor financiar – contabile ale filiale.

Alături de preşedintele ACoR Vâlcea, Daniel Băluță, şi de membrii din conducerea judeţeană a asociaţiei s-a mai aflat la prezidiu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, reprezentanții Filialelor Județene ale ACoR.: Ioan ȘORA, primarul comunei Pomezeu, Filiala Județeană Bihor,  Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov, Filiala Județeană Argeș,  Gheorghe Epure,  primarul comunei Polovragi, Filiala Județeană Gorj, Florin-Gheorghe Tiutiu, primarul comunei Nicolae Titulescu, Filiala Județeană Olt.

„În primul rând, vreau să le mulţumesc colegilor primari pentru încrederea şi importanţa acordată acestui eveniment. Le mulţumesc fiindcă, în ciuda suspiciunilor, au demonstrat că au coloană vertebrală iar această Asociaţie a Comunelor din România nu  are conotaţii politice, are doar interesul administraţiilor publice locale. Încrederea colegilor primari din ACoR Vâlcea mă onorează și mă responsabilizează. Cu toţii ne dorim o infrastructură modernă, să readucem la viaţă satul românesc”, a declarat primarul comunei Vaideeni, Daniel Achim Băluţă.

You May Also Like