Peste 8 milioane de lei, fonduri europene, este tunul dat în comuna vâlceană Lăcusteni. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au intrat pe fir, iar azi, 29 aprilie 2021, au anunțat că fostul primar al localității amintite a fost trimis în judecată în stare de libertate, alături de alte trei persoane. Marin Puchin este acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea – credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
“În contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, ce avea ca obiect <Alimentare cu apă, canalizare și epurare a apei uzate în comuna Lăcusteni, jud. Vâlcea>, în perioada 2010-2011, inculpatul Puchin Marin, la acea dată primar al comunei, ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe înscrisuri false ce conțin date necorespunzătoare realității cu privire la lucrările executate (situații de plată, devize, centralizatoare, rapoarte de execuție, declarații de cheltuieli, procesul-verbal de recepție al terminarea lucrărilor, autorizația sanitară de funcționare pentru sistem apă potabilă, etc.).
O parte din aceste documente i-au fost puse la dispoziție edilului de către ceilalți inculpați” – precizează procurorii DNA în rechizitoriul lor.
Pe lângă faptul că a păcălit autoritățile cu acte neconforme cu realitatea, ex-edilul Puchin a pus în pericol sănătatea concetățenilor săi, falsificând rezultatele apei ce trebuia să fie potabilă.
“<Autorizația sanitară de funcționare pentru sistem apă potabilă> ar fi fost emisă pe baza unor probe de apă recoltate din alte surse decât cele pentru care s-a cerut autorizarea. Concret, apa recoltată din puțurile forate, care erau amplasate pe terenul unei foste secții de mecanizare, conținea amoniu peste limitele normale. Pentru a obține probe <curate>, inculpatul Puchin Marin ar fi mers personal într-o comună învecinată de unde ar fi recoltat probe de apă pe care le-a depus ulterior la Direcția de Sănătate Publică Vâlcea.
Prin aceste demersuri inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri europene în valoare de 8.757.329 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în cauză” – mai spun procurorii anticorupție.
Prejudiciul este, așa cum spuneam, de peste 8 milioane lei, iar anchetatorii au dispus măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Vâlcea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.