11 mai 2021

Rata de infectare în Vâlcea este de 0,77 la mia de locuitori. Poliția continuă însă să dea amenzi


Rata de infectare în județul Vâlcea este într-o continuă scădere, azi, 11 aprilie 2021, autoritățile anunțând că a scăzut la 0,77 la mia de locuitori. Ne apropiem de normalitate (Doamne ajută!), dar cu toate acestea oamenii legii din județul nostru nu lasă garda jos și îi amendează în continuare pe cei care nu respectă măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au derulat, atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 73 de societăți comerciale, 166 mijloace de transport, au fost verificate/legitimate 1.110 persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, din care 41 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, și 11 pentru nerespectarea prevederilor privind deplasarea/libera circulație, valoarea sancțiunilor fiind de peste 5.250de lei.

You May Also Like