UPDATE: Paramedicii de la SMURD, care l-au preluat cu elicopterul pe Veronel Radulescu si l-au transportat la Spitalul Cinic de Urgenţă Craiova, sustin ca avocatul din Valcea era „conştient şi cooperant”.
„În jurul orei 15.00, elicopterul SMURD Craiova a preluat, de pe stadionul din Osica de Sus, un pacient, conştient, cooperant, cu plagă împuşcată la umărul drept. Până în apropierea subunităţii de la Osica, bărbatul a fost adus cu un autoturism particular. Apoi, a fost preluat şi asistat de SMURD Osica. Pacientul a fost transportat la UPU Craiova” – sustine purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.
Avocatul din Valcea, Veronel Rădulescu, a fost la un pas de tragedie in acest week-end, mai exact in aceasta dupa-amiaza de sambata, 3 decembrie 2016. Barbatul în vârstă de 56 de ani a fost impuscat la vanatoare in umarul drept, el fiind transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul şef Claudia Radu, a declarat, pentru mediafax.ro, că avocatul din Valcea se afla la o partidă de vânătoare organizată pe un fond de pe raza comunei Osica de Sus, judeţul Olt. Potrivit politistilor, la un moment dat, unuia dintre vânători i s-ar fi descărcat arma accidental, iar glonțul l-a lovit pe avocatul Veronel Radulescu.
vom reveni!