4 iulie 2021

78,8% dintre elevii din Vâlcea au luat medii peste 5 la Evaluarea Națională

Locul 10 la nivel național îl ocupă județul Vâlcea într-un clasament al Ministerului Educației după publicarea rezultatelor finale obținute de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (22 – 25 iunie 2021). 

În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților din județul Vâlcea, cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 78,8% (1635 de candidați).

Astfel, la proba de Limba și literatura română, 1808 de candidați (86,4%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 5 candidați au obținut nota 10. La Matematică, 1438 de candidați (69,3%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 24 de candidați au obținut nota 10.

Au fost depuse 465 de contestații (11,2% din totalul elevilor), 292 la Limba și literatura română și 173 la Matematică. Din cele 465 de contestații depuse la nivelul județului Vâlcea, pentru 336 dintre ele nota primită în urma reevaluării a fost mărită (242 la Limba și literatura română și 94 la Matematică). Pentru 87 de lucrări nota în urma contestației a scăzut (42 de lucări Limba și literatura română și 45 la Matematica).

Rata de participare a fost de 94,2% la Limba și literatura română: 2078 de candidați prezenți și de 94% la Matematică: 2074 (dintr-un total de 2207 de absolvenți înscriși la ambele discipline). Nu au existat situații de elevieliminați din cauza unor tentative de fraudă, în județul Vâlcea.

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 16-22 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (24 iulie).

You May Also Like