La data de 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea au efectuat patru controale la domiciliul unor persoane din orașul Băbeni care dețin arme. În final, unul dintre cei verificați s-a ales un dosar penal și amendă. Este despre un bărbat de 37 de ani, care păstra o armă neletală și muniția aferentă acesteia, neasigurate, într-o cutie.
Polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. De asemenea, fost aplicată o sancțiune contravențională de 5.000 de lei și s-a dispus anularea dreptului de deținere de arme și muniții.
foto ilustrativ