Din cauza neînțelegerilor dintre PNL și USR, Consiliul Municipal Râmnicu Vâlcea are o nouă majoritate. Ședința de astăzi, 19 iunie 2021, a statuat majoritatea PSD – PER – USR în comisiile de specialitate, președinția de ședință și plenul consilului. Comisia nr. 1 Juridică este singura care își păstrează președintele (useristul Alin Manda) și secretarul (penelistul Cristian Simoiu). Comisia nr. 2 Buget – Finanțe are același președinte: viceprimarul userist Andrei Gheorghiu, dar pentru funcția de secretar Lucian Pavelescu a fost schimbat cu pesedistul Gheorghe Mihăilescu. Comisia nr. 3 Servicii Publice și IMM – uri are un nou președinte. Bogdan Popa, deși s-a dedat la un circ ieftin în plenul ședinței, dorind cu disperare să-și apere funcția în dauna democrației, a fost schimbat cu pesedistul Fănel Lețu. Aceeași comisie nu îl mai are secretar pe liberalul Radu Proteasa, ci pe ecologista Iuliana Popescu. Și Comisia nr. 4 Urbanism are un nou președinte în persoana ecologistei Irina Argeșanu, în detrimentul penelistului Radu Proteasa. Viceprimarul Virgil Pîrvulescu era secretarul acestei comisii și a fost înlocuit cu ecologista Iuliana Popescu. Și la Comisia nr. 5 Învățământ și Cultură s-au operat modificări: fostul președinte penelist Cezar Bulacu (absent la ședință) a fost schimbat cu ecologista Maria Bobeanu, dar secretarul Andreea Rădulescu (USR) și-a păstrat funcția.
Grig Crăciunescu, din nou într-un rol penibil
Un alt moment tensionat a fost înlocuirea președintelui de ședință. Ultraagresivul penelist Grigore Crăcinescu, artizanul celor aproape zece luni de scandal din consiliu a fost trecut în sală, în rândul consilierilor. La prezidiu, pe funcția de președinte, a ajuns useristul Alin Manda care a specificat că va ocupa acel loc doar trei luni, urmând ca restul consilierilor să fie președinți prin rotație. Crăciunescu, păstrându-și renumele, a încercat prin ton ridicat să găsească tot felul de tertipuri pentru a rămâne președinte măcar până la finalul ședinței. Doar intervenția de bun simț a viceprimarului Virgil Pîrvulescu l-a determinat să părăsească scaunul de președinte pentru ca ședința să-și poată urma cursul firesc. Concluzia corectă a acestei întâlniri a Consiliului Municipal poate fi caracterizată prin spusele lui Pîrvulescu. ,,Există o nouă majoritate în Consiliu formată din PSD, PER și USR. Trebuie să-i lăsăm…”
Este de urmărit dacă Prefectura Vâlcea se va comporta ca o anexă a PNL, dat fiind faptul că este condusă de doi activiști liberali, și va ataca deciziile luate de Consiliul Municipal în contencios administrativ. În cazul în care o va face, Prefectura va arunca administrația publică din capitala de județ într-un blocaj nespecific democrației, ci mai degrabă autoritarismului politic. Dacă deciziile noii majorități vor fi atacate de Prefectura liberală, instanțele de judecată vor decide în cauzele respective peste un număr considerabil de luni (mai ales că de la 1 august se intră în vacanță judecătorească). Timp în care, structurile Consiliului Municipal vor fi conduse de persoane care și-au pierdut legitimitatea democratică.