Autoritățile anunță producerea unui accident rutier în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe strada. Calea lui Traian, în zona Troianu. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, iar din câte se pare sunt implicate trei autoturisme.
O victimă fost preluată de un echipaj SAJ, fiind vorba de un copil de 6 ani, care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea. Din primele date, minorul ar avea răni ușoare. De asemenea, o persoană a făcut un atac de panică, primind îngrijiri medicale de la paramedicii de pe echipajul SMURD, iar ulterior a refuzat transportul la spital.