Opt poliţişti au plecat luni, 12 decembrie 2016, la Paris – Franţa – acolo unde duc la îndeplinire o misiune de suport operativ. Unul dintre poliţişti este vâlcean, fiind vorba despre Florin Mărăscu – agent de poliţie rutieră în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea.
„Poliția Română este un partener de încredere pentru polițiile din celelalte state, iar profesionalimul polițiștilor români este recunoscut peste hotare, avem încredere că veți fi la înălțimea provocărilor din această misiune deosebit de importantă. Vă așteptăm să vă întoarceți cu bine acasă!” – le-a transmis conducerea Poliției Române polițiștilor care au plecat în Franţa.
Poliţia Română informează că în misiune mai sunt plecaţi de săptămâna trecută alţi 11 polițiștii români. Astfel că, toţi oamenii legii din România ajunţi la Paris urmează să patruleze în echipe comune cu polițiști francezi pentru prevenirea faptelor ilegale în zonele cu turiști.
Misiunea a început pe 6 decembrie 2016 și se va termina la data de 31 ianuarie 2017 și are ca scop acordarea de sprijin şi asistenţă directă autorităţilor de resort franceze în asigurarea securităţii zonelor turistice, unde se pot săvârşi fapte antisociale.