Accident rutier cumplit pe raza localității Mihăești, din județul Argeș. S-a întâmplat în această dimineață de luni, 6 septembrie 2021, fiind implicate un TIR și un autoturism, în care se aflau mai mulți copii.
Potrivit Poliției Argeș, din verificările prealabile, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 33 de ani, din comuna Dănicei, județul Vâlcea, care conducea un ansamblu rutier (TIR, compus din cap tractor și semiremorcă pentru ciment), care se deplasa pe direcția Pitești spre Câmpulung, în împrejurări ce urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 45 de ani, din Câmpulung.
În urma coliziunii, autoturismul, cu 7 ocupanți, s-a răsturnat, rezultând decesul unei fetițe de 12 ani, precum și rănirea celorlalți ocupanți:
– conducătorul auto, de 45 de ani, din Câmpulung, rănit ușor;
– femeie de 27 de ani, din Valea Mare Pravăț;
– fetiță de 6 luni (preluată de echipaj medical în stop cardio-respirator);
– alte 3 fetițe de 2 ani, 6 și 8 ani;
Toate persoanele au fost transportate la spital, pentru investigații medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 192 și 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.