22 septembrie 2021

Un vâlcean și complicii săi au fost prinși în trafic după ce au furat dintr-o gospodărie din Argeș

Un bărbat din Vâlcea și complicii săi s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Totul s-a întâmplat ieri, 21 septembrie a.c., când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești, județul Argeș, au fost sesizați, de către un bărbat din localitatea Recea, cu privire la faptul că, în jurul orei 13.30, mai multe persoane ar fi pătruns în gospodăria sa, de unde au sustras mai multe bunuri și ar fi fugit cu un autoturism.

Polițiștii au demarat imediat o anchetă și, la scurt timp, au reușit să identifice un autoturism în trafic, pe raza localității Popești. În mașină se aflau doi bărbați, de 24 de ani, din Horezu, județul Vâlcea, respectiv 22 de ani, din Merișani, bănuiți de săvârșirea faptei.

De asemenea, polițiștii au identificat, pe raza localității Buzoești, o a treia persoană, un minor de 16 ani, care ar fi participat la săvârșirea faptei.

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul zilei de 21 septembrie a.c., cei trei ar fi sustras, în repetate rânduri, bunuri (fier vechi), din gospodăria unui bărbat din localitatea Recea, pe care le-ar fi valorificat la un centru de colectare deșeuri feroase, din localitatea Căteasca.

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 2.200 de lei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar verificările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

You May Also Like