Comuna Mihăești se dezvoltă și se dezvoltă frumos. Primarul Constantin Bărzăgeanu a inițiat o serie de proiecte ce au menirea de ridica nivelul de trai în localitate. Acum, edilul anunță că are în vedere satul Stupărei pentru modernizarea infrastructurii pietonale. Astfel, în satul respectiv va fi amenajată o pistă de biciclete, dar și trotuare pe o porțiune de circa 2 kilometri. De asemenea, în cadrul aceluiași proiect este în plan construirea unui pasarele pietonale.
“În satul Stupărei avem un proiect pentru construirea unor trotuare și a unor piste de biciclete. Toată documentația a fost depusă, iar ulterior ne-au cerut și clarificări pe care, de asemenea, le-am depus. În proiectul respectiv am dori să prindem și construirea unei pasarele pentru traversare” – susține primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu.
23 septembrie 2021