29 septembrie 2021

BUDEȘTI: Bani de la Guvern pentru un drum și o punte pietonală ce au fost afectate de inundații

Afectată de inundații și alunecări, comuna Budești a primit recent fonduri de la Guvernul României pentru refacerea obiectivelor devastate de calamitățile naturale. În localitate au fost afectate mai multe drumuri de interes local, dar și poduri. Fonduri au fost alocate acum pentru reabilitarea podului peste Sâmnic, pe Drumul Comunal Islaz – Barza, precum și pentru refacerea punții pietonale din punctul Aprodu, peste pârâul Valea Satului. În total, lucrările de refacere se ridică la suma de peste 9 miliarde de lei vechi.


”Sunt bucuros că am primit acești bani pentru cele două zone afectate. Avem în vedere o analiză a tuturor punctelor cu probleme de teren, mă refer la eroziuni, la poduri care au garanția expirată. Vom face expertizele necesare pentru a îndrepta aceste lucruri. Alunecările de teren sunt o problemă cu care ne confruntăm de ani de zile, dar în timp, toate problemele se vor rezolva”- a declarat primarul Ionel Vlădulescu. 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like