Un hacker din Râmnicu Vâlcea a fost prins zilele trecute de poliţiştii din Vâlcea. Bărbatul de 33 de ani, care a înşelat zeci sau chiar sute de străini, cauzând un prejudiciul de 235.000 de euro, era dat în urmărire internaţională. Bărbatul a fost încătuşat şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Argeş.
„La data de 14 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, urmărit naţional şi internaţional, pentru comiterea a două infracţiuni de fraudă informatică, cu un prejudiciu de 235.000 de euro, în perioada anilor 2012 – 2015. Cel în cauză, a fost reţinut de către procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pentru 24 de ore şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Argeş” – precizează IPJ Vâlcea.