Pe pagina de facebook a pensiunii Transalpina Lac, din Voineasa, a fost postat, pe 19 decembrie, următorul text: ,,Pentru cei care susțin ca nu există zăpada la Vidra – Obarşia Lotrului. ALOOOO Primăria Voineasa, Acomin, acum, aici la noi este zăpada NATURALĂ (de la natură) 40-60cm de o luna. Poate va gândiți si voi sa deschideți Transalpina Sky Resort, sau va încurca prea rău?! Scoateți capul din nisip şi mai uitaţi-vă în jur cum se administrează o pârtie, Rânca, Păltinişul, funcţionează şi nu au dotările voastre. Temperaturi noaptea de -6 la -18 de o lună. Ce aţi făcut? Au mers tunurile de zăpadă? NUUUUUU. Să vă grăbiţi la anul să ne încasaţi impozitele, suntem peste 500 pensiuni. Ce ar fi dacă nici noi nu ne grăbim sa le plătim, ca voi ne sprijiniţi.”
Actualul primar, Gabriel Năstăsescu (PSD) ar stabili un record negativ, anul acesta, dacă nu ar face toate demersurile pentru deschiderea pârtiei de schi. Mai ales că, după cum spun proprietarii de pensiuni, vremea este propice. Până acum, pârtia a funcţionat în fiecare an, conform unui contract în participaţiune între Primăria Voineasa şi constructorul SC Acomin SA. În cazul în care nu se va schia la Voineasa anul acesta, pensiunile din zonă ar avea o reală problemă financiară. În tot acest timp, primăria şi constructorul se fac că nu a început sezonul.
One thought on “Dezinteresul Primăriei Voineasa blochează pârtia de schi”
Comments are closed.
Domnule Crisu Popescu cate recorduri negative aveti despre ce se intapla la Primaria Voineasa, am fost deschisi cu toata lumea, avand in vedere ca in 2016 partia s-a deschis in data de 04.01.2016 nu a mai existat dezinteres,pentru ca nu a fost zapada suficienta, iar domnul de la pensiunea TRANSALPINA LAC SA nu mai comenteze la adresa noastra, credeti ca stam foarte bine cu bani la PRIMARIE sa nu dam drumul la partia de ski