27 octombrie 2021

Deputatul Neață cere recunoștință pentru campioni șipentru antrenorii lor

Între timp, inițiativele mele legislative merg mai departe. Spun „între timp” pentru că aglomerația de evenimente legate de plecarea guvernului și de refacerea altuia mai acceptabil, lasă impresia că nimic altceva nu se mai întâmplă pe scena politică românească. Nu este adevărat. Noi, în Parlamentul României, lucrăm mai departe la ceea ce trebuie să facem în timpul mandatului de senatori și de deputați. Avem inițiative legislative, le discutăm în comisii pentru un aviz necesar înainte de a fi votate în plen. Una dintre inițiativele mele tocmai a trecut prin Consiliul economic și social și prin Consiliul legislativ. Ambele – lucru nu tocmai obișnuit – i-au dat aviz favorabil. Este vorba despre propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 69/2000, a educației fizice și sportului.
Vă reamintesc că propunerea mea este ca rentele viagere să fie acordate și sportivilor care obțin medalii de argint și de bronz la competiții mondiale și europene, inclusiv paralimpice, precum și antrenorilor lor.
Inițiativa mea a devenit extrem de populară în lumea sporturilor din România. Am primit mesaje de la sportivi, de la antrenori, dar și de la oameni obișnuiți, spectatori de zeci și zeci de ani la momentul plin de mândrie al arborării tricolorului românesc și al intonării imnului național. Toată lumea a sesizat că a fi extrem de selectivi cu sprijinul financiar acordat după retragere sportivilor de înaltă performanță și antrenorilor lor este și nedrept și contraproductiv. Toți cei care urcă pe podium au drept la respectul și la sprijinul nostru necondiționat și după ieșirea din activitate. Performanțele lor internaționale au pus România pe harta lumii, cum se spune, și o mențin acolo. Nouă nu ne rămâne decât să-i admirăm și să-i prețuim cum se cuvine. Sunt foarte bucuros că avizele obținute de inițiativa mea legislativă înlesnesc votul favorabil de care are nevoie pentru a intra în vigoare și pentru a îndemna pe sportivi și pe antrenorii lor la și mai multe medalii pentru România, obținute în competițiile internaționale care vor urma.

Deputat Eugen Neață

You May Also Like