21 decembrie 2021

VIDEO. 60.000 lei de la CJ Vâlcea, pentru fotbalul din liga a III-a!

La ultima ședință ordinară din acest an, consilierii județeni au aprobat alocarea a câte 20.000 lei către localitățile Dăești, Horezu și Costești, pentru susținerea sportului de performanță.

Acești bani suplimentează, la solicitarea celor trei administrații locale, fondurile alocate în 2021 de CJ Vâlcea, în cadrul parteneriatelor încheiate în acest scop.

„În total, în anul care se încheie, CJ Vâlcea a alocat, pentru susținerea echipelor de fotbal care activează în liga a III-a, suma de 360.000 lei.
Pentru anul viitor, ne-am propus susținerea în continuare a fotbalului vâlcean, a sportului pentru tineri, dar vom face și primii pași pentru înființarea unui club sportiv al CJ Vâlcea.”- Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.

You May Also Like