24 ianuarie 2022

FOTO. O casă din Bujoreni a luat foc. Pompierii și autoritățile locale intervin

UPDATE 2: A fost afectată structura din material combustibil a acoperișului locuinței cu învelitoare din țiglă, în suprafațăde 90 mp, mobilierul dintr-un dormitor, o magazie din lemn acoperita cu tablă și țiglă în suprafață de 60 mp, precum și bunurile din interiorul acesteia. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arata că flăcările ar fi izbucnit în urma producerii unui scurt circuit la instalația electrica neizolata corespunzător.

UPDATE 1: ISU anunță că nu sunt victime. Incendiul se manifestă la locuință, dar s-a extins și la anexele acesteia pe o suprafață de aproximativ 180 mp. Pentru stingerea incendiului acționează trei echipaje de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu în comuna Bujoreni, sat Olteni, chiar în zona monumentului, la DN 7. O casă de locuit a luat foc, flăcările manifestându-se la nivelul acoperișului. Din câte se pare, întreg acoperișul este compromis.
Primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, și membrii SVSU sunt la fața locului și ajută echipajele ISU.

vom reveni cu amănunte!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like