Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost anunţată în data de 16 februarie 2022 de către Comisia Europeană că a intrat în faza finală a selecţiei pentru participarea la Misiunea ”100 de Oraşe Inteligente şi Neutre Climatic” a Comisiei Europene. Râmnicu Vâlcea şi-a exprimat astfel intenţia de a deveni parte a unui proiect în cadrul căruia va avea posibilitatea de a lucra cu alte oraşe şi de a învăţa de la experţi ai altor unităţi administrativ-teritoriale, ai Comisiei Europene, ai diferitelor organisme financiare şi de cercetare, cele mai bune metode şi soluţii care pot fi puse în practică în vederea reducerii efectelor schimbărilor climatice şi a utilizării eficiente a resurselor naturale.
Primarul Mircia Gutău consideră că ”Municipiul Râmnicu Vâlcea face un pas important în a deveni un oraş inteligent şi neutru climatic până în 2030. Faptul că ne numărăm printre finalişti reprezintă o recunoaştere a implementării cu succes, de către administraţia locală, a proiectelor de regenerare urbană, eficienţă energetică şi transport sustenabil care au contribuit semnificativ la reducerea emisiilor de CO2 în mediul urban. În momentul de faţă, ne numărăm printre finalişti şi sperăm că vom fi selectaţi să facem parte din Misiune”. La rândul său, viceprimarul Andrei Gheorghiu, responsabil cu implementarea proiectelor cu finanţare europeană, este de părere că prin acest demers se reconfigurează priorităţile investiţionale la nivel local, punând în centrul atenţiei cetăţenii. ”Locuitorii Râmnicului vor putea beneficia de un oraş mai puţin poluat, cu o administraţie locală capabilă să ofere servicii publice «inteligente» care să deservească toţi cetăţenii, în timp util şi eficient. În eventualitatea în care va fi selectat să facă parte din misiune, Municipiul Râmnicu Vâlcea va primi deopotrivă asistenţă tehnică precum şi financiară pentru implementarea acestor soluţii la nivel local”, a declarat viceprimarul oraşului.
”100 de Oraşe Inteligente şi Neutre Climatic” este una dintre cele cinci misiuni ale Uniunii Europene care sprijină transformarea Europei într-un continent mai ecologic, mai sănătos, mai incluziv şi mai rezilient. Bugetul total al misiunii este de aproximativ 360 milioane de euro prin programul Orizont Europa, dar şi din fonduri din surse publice şi private la nivelul Uniunii Europene, la nivel naţional, regional şi local. De asemenea, se are în vedere colaborarea cu Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi alte instituţii financiare, pentru mobilizarea şi utilizarea tuturor fondurilor disponibile.Râmnicu Vâlcea este deja semnatar al Formularului de Adeziune 2030 al Pactului Primarilor, prin care s-a angajat să reducă emisiile de CO2 şi eventual a altor gaze cu efect de seră cu 40%, până în anul 2030.
Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea