Pentru un gest nesăbuit, un bărbat de 27 de ani, din orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea, își va petrece tinerețea în închisoare. El a fost găsit vinovat de instanța de judecată și condamnat la 11 ani de pușcărie pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Hotărârea instanței este definitivă și, ca urmare, tânărul a fost ridicat de polițiștii de la Investigații Criminale Vâlcea și transferat la pe penitenciar.
“În fapt, în data de 08.09.2019, acesta i-a aplicat unei persoane de sex masculin, lovituri cauzatoare de moarte în timp ce se afla în fața unui bar din orașul Ocnele Mari, tulburând totodată ordinea și liniștea publică prin provocarea de scandal. Tot în aceeași zi, cel în cauză a condus un autoturism în localitate, având dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, suspendat” – precizează Poliția Vâlcea.
foto ilustrativ