Se anunță o perioadă grea pentru primarul comunei Alunu, Cristian Birăruți, care va fi nevoit să dea explicații în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Un mandat i-a trebuit fostului edil ca să intre în bucluc. Birăruți a fost “pârât” de inspectorii ANI la procurori, ei considerând că există suspiciuni pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, faptă prevăzută de articolul 301 din Codul Penal. Asta după ce primarul comunei Alunu a fost găsit și în conflict de interese.
“Astfel, în luna decembrie a anului 2017, în perioada exercitării funcției de primar, persoana evaluată a încheiat în calitate de persoană fizică un contract de asistență juridică cu un cabinet de avocatură ce avea în derulare un contract cu Primăria Alunu, având ca obiect asistență și reprezentare, consultanță juridică, redactare înscrisuri la sediul Primăriei, încheiat în luna ianuarie a anului 2017.
Menționăm faptul că la data de 14 august 2019, Agenția Națională de Integritate a constatat și conflictul de interese administrativ în cazul lui BIRĂRUȚI CRISTIAN, întrucât, în calitate de primar (mandatul 2016 – 2020), a semnat în data de 03 ianuarie 2017 un contract de prestări servicii cu Asociația Județeană de Fotbal Vâlcea privind susținerea activității Asociației A.S. Oltețul Alunu, în cadrul căreia fiul persoanei evaluate a deținut funcția de vicepreședinte până la data de 01 septembrie 2017, precum și 12 ordine de plată, încălcând astfel prevederile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003” – precizează ANI.