2 martie 2022

FOTO/VIDEO: 4 tone de pește și o autoutilitară, confiscate în Râmnicu Vâlcea

Patru tone de pește, dar și o autoutilitară au fost confiscate ieri, 01 martie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol în municipiul Râmnicu Vâlcea. Oamenii legii au depistat în trafic doi bărbați din comuna Ionești, care făceau un transport ilegal.

“În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, în autoutilitară se afla o cantitate de 4 tone de pește speciile nisetru, crap, somn, șalău, chefal, plătică și mreană, în valoare de aproximativ de 100.000 de lei, pentru care aceștia nu dețineau acte de proveniență șide transport.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește și pescuitul, deținerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare” – precizează IPJ Vâlcea.

Pe lângă faptul că au rămas fără întreaga cantitate de pește și fără vehiculul cu care îl transportau, cei doi bărbați au mai și fost amendați de D.S.V.S.A. Vâlcea cu 3.600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like