1 aprilie 2022

O nouă investiție la Maternitatea Vâlcea: Ecograf de înaltă performanță pentru nou-născuți

Consiliul Județean Vâlcea continuă investițiile în sistemul medical din județ. Conducerea județului face eforturi pentru a dota spitalele cu cele mai noi și mai performante aparaturi medicale, în speranța că se vor salva cât mai multe vieți.

Azi a venit rândul Secției de Neonatologie din cadrul Maternității Vâlcea să primească aparatură medicală de ultimă generație, nou-născuții urmând să beneficieze de acum de un ecograf performant.

“De astăzi, la Secția de Neonatologie a maternității vâlcene, avem funcțional un ecograf de înaltă performanță, pentru diagnosticarea nou-născuților.

Este primul ecograf nou al secției Neonatologie, unde, până în prezent, cadrele medicale au utilizat un aparat vechi, de la o altă secție.

Deși resursele financiare sunt reduse, avem în vedere și achiziționarea unui aparat de radiologie, fiindcă ne dorim ca micuții să beneficieze de servicii medicale de înaltă calitate, iar eventualele afecțiuni ale acestora să fie depistate din timp și tratate corespunzător.

Astăzi, am avut bucuria să-i văd, de la distanță, ce-i drept, pe micuți, printre ei și un ucrainean, și vă mărturisesc că am fost deosebit de emoționat. Le urez tuturor „bun venit pe această lume!” și să crească în pace, sănătoși și fericiți, alături de cei care le-au dat viață.

În așteptarea fondurilor europene pentru modernizarea în integralitate a clădirii maternității, nu stăm degeaba și intervenim, atât cu lucrări de reabilitare a secțiilor, cât și prin dotarea acestora cu aparatură medicală” – precizează președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like