26 aprilie 2022

ȘOC în presa locală: se închide Radio Vâlcea 1?! Salariații confirmă, patronatul infirmă

Prima zi a Paștilor a adus o știre foarte tristă pentru mass – media vâlceană. Radio Vâlcea 1, atât cât mai era și așa cum funcționa, se va închide. Cel puțin așa reiese dintr-un anunț făcut pe Facebook de Cătălin Georgescu, ultimul salariat al radioului, care timp de aproape un an a făcut acolo de toate. Radioul se mai ținea oricum ,,într-un fir de păr” care, pesemne, s-a rupt. ,,Radio Vâlcea 1 este pe cale să nu mai fie. Ne-am perindat mulți pe acolo, am lăsat sau ați luat cu voi amintiri frumoase, însă doar din amintiri nu se poate trăi și un post de radio nu poate exista sau emite pretenții doar cu amintiri. După 28 de ani de transmisie în FM, radioul este aproape gata de obștescul sfârșit într-o manieră neclară, dar capătul e sigur”, a scris, printre altele, Cătălin Georgescu. 

Radio Vâlcea 1 a fost una dintre marile povești de succes ale presei din Vâlcea. Construit la începutul anilor 90 de Emilian Frâncu, trustul Vâlcea 1 (stații radio și televiziune) a fost un brand solid pe piața audiovizualului local. Declinul a început în 2014 când familia Frâncu a fost nevoită să vândă postul în urma condamnării penale binecunoscute. Cumpărător de facto a fost patronul societăților de salubrizare Urban și BraiCata, Doru Florescu. De iure, postul a fost trecut în proprietatea unui apropiat al acestuia. La butoane a venit imediat Loredana Predescu, soția lui Florescu. Steaua politică a distinsei doamne a crescut vertiginos, pe când cea a trustului Vâlcea 1 a început să scadă. Predescu a ajuns deputat de Brașov printr-o combinație între partidulețul lui Dan Voiculescu și PSD, în 2020. Între timp, au fost închise stațiile de radio Vâlcea 4 Bălcești, Vâlcea 3 Drăgășani și Vâlcea 2 Horezu. Soția lui Florescu a reușit să țină cadența cu brandul peste care s-a trezit stăpână doar în televiziune. Printr-o altă înțelegere cu Voiculescu, televiziunea Vâlcea 1 emite doar câteva ore pe zi (matinal și după – amiază) pe frecvența Antenei 3. Pusă în fața unor asemenea declarații, Loredana Predescu a infirmat total zvonurile. ,,Nici nu se pune problema de așa ceva. Nu știu cine și de ce și-a asumat aceste afirmații complet false. Apreciez că ați ales să vă informați în mod corect. Din contră, în Radio Vâlcea 1 se vor face investiții pentru îmbunătățirea emisiei. Fiind vâlceancă, nu mi-aș asuma niciodată distrugerea unui simbol cum este Radio Vâlcea 1. Din contră, deschizând postul local Antena 3 Vâlcea am dorit ca acest județ să conteze pe harta mediatică a țării, fiind văduvit până acum în a avea posturi naționale locale”, a spus deputatul brașovean cu origini vâlcene. 

Frâncu, acuze de escrocherie la adresa celor care au cumpărat postul

Fondatorul brandului Vâlcea 1, Emilian Frâncu, privește cu scepticism vestea, nevenindu-i să creadă că se alege praful. ,,Deocamdată discutăm niște zvonuri, nu e nimic sigur. Dar dacă acest lucru se confirmă, evident că aș fi foarte trist. Pe 23 iulie 1993, am luat licența pe frecvența 71,21 MHz și am emis pe 15 septembrie. În 2001, am trecut pe frecvența 88,5 MHz bandă vest. Pot spune că îmi vin în minte numele multor pionieri ai audiovizualului care au trecut pe la Radio Vâlcea 1: Paul Balanca, John Chircuș, Toto Joică, Vali Conea – care, la un moment dat, se confunda cu acest radio – și cea care a fost douăzeci de ani director, Diana Ștefănescu. Bineînțeles că și mulți alții, dar am precizat câteva nume de pionieri. Cei care au lucrat în ultima perioadă acolo sunt eroi pentru că au avut condiții foarte grele și, cu toate acestea, au reușit să țină radioul în viață. Nu mai știu multe lucruri din interior pentru că, după cum se știe, familia mea a fost determinată să vândă firma Regal SRL, titulara licențelor radio și tv. A fost o mare păcăleală, nici până astăzi cumpărătorul neplătindu-și datoria contractată. Vândusem cu șase miliarde de lei vechi proprietatea tatălui meu din Sebeș pentru a cumpăra, în centrul Râmnicului, sediul televiziunii și  emițătoarele. Acum, totul a rămas o amară amintire. Cel mai mult a suferit soția mea. Nu a crezut că există pe lume escroci care să profite de necazul oamenilor. S-a vândut RTv Vâlcea 1 pe nimic! În acest fel, munca mea de-o viață a fost aruncată la tomberon”, a spus Emilian Frâncu, folosind anume termeni din domeniul gunoiului, cu trimitere la afacerile lui Florescu.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like