Zilele trecute, la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor publice şi Administraţiei, a fost înregistrată cererea de finanţare cu nr. AS-5328, pe programul naţional de investiţii “ANGHEL SALIGNY, privind obiectivul de investiţii; ,,PARTENERIAT PENTRU ÎNFIINŢARE REŢELE INTELIGENTE DE DISTRIBUŢIE A GAZELOR NATURALE în COMUNELE ŞIRINEASA, PESCEANA, SCUNDU şi GLĂVILE, CU TOATE LOCALITĂŢILE APĂRŢINĂTOARE ACESTORA-
Primarul comunei Șirineasa, Ion Bebe Streinu, spune de mult timp faptul că în localitatea sa există deja o magistrală de gaze în zona Lunca, care este conectată la staţia de reglare şi de presiune de la Popeşti. Din acel punct, conducta de gaze pleacă spre localitate Roeşti, traversând întreaga localitate şi spre localitatea Popeşti, până la Cotoşmanu. Cu toate acestea nu s-a făcut nici până acum racordul la reţeaua de gaze, deși Primăria Șirineasa a tot încercat, în ultimii ani, să obţină finanţare pentru branşarea localităţii. Ca urmare, edilul – șef a zis să încerce și altă variantă, aceea de a obține fondurile necesare în parteneriat cu primarii din alte patru localităţi.
“Am plecat la drum într-un parteneriat format din 5 localități, dar datorită neseriozităţii consilierilor locali din comuna Amărăşti, pentru care este mai interesantă lupta între taberele politice din respectiva localitate decat interesul cetăţenilor, am rămas în parteneriat 4 localităţi. Mulţumesc pentru colaborare primarilor şi consiliilor locale ale celor 4 localităţi ,cât şi celorlalti funcţionari din respectivele primării care au fost implicaţi în elaborarea documentaţiilor care au stat la baza parteneriatului” – spune primarul Streinu.