16 iunie 2022

VÂLCEA. Amenzi de peste 30.000 de lei într-o singură zi

În doar câteva ore, polițiștii rutieri din Vâlcea au aplicat amenzi de peste 30.000 de lei pe șoselele din județ. Razia a avut loc ieri, 15 iunie a.c., scopul acesteia a fost de a preveni și combate încălcarea normelor rutiere de către bicicliști, în vederea asigurării deplasării în siguranță a tuturor participanților la trafic și pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente.

“Punctele de acțiune au vizat principalele căi rutiere de intrare/ieșire din județ și zonele pretabile de manifestare a comportamentului agresiv în trafic.

În urma celor constatate, polițiștii au aplicat 159 de sancțiuni contravenționale, dintre care 44 au fost aplicate bicicliștilor, iar 105 pentru alte nereguli.

Valoarea sancțiunilor a fost de peste 30.000 de lei.

Au fost reținute în vederea suspendării 7 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare” – precizează IPJ Vâlcea.

You May Also Like