16 iunie 2022

UPDATE/FOTO. TIR plin cu țigarete de contrabandă, depistat pe Valea Oltului. Șoferul a fost reținut…


UPDATE 17 iunie: Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Vâlcea au terminat de numărat țigaretele din TIR-ul descoperit ieri pe DN 7 – Valea Oltului. Astfel, în camion se aflau 11.200.000 de țigarete, valoarea acestora urmând a fi stabilită de către instituțiile abilitate. De asemenea, în urma controlului cabinei ansamblului de vehicule, au fost găsite substanțe psihoactive, care au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor. Față de conducătorul auto, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, cu propunere de arestare preventivă. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere sau comercializare, pe teritoriul României, a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete.


Știrea inițială…

Sute de mii sau chiar milioane de țigarete de contrabandă au fost descoperite într-un TIR ce a fost depistat în după-amiaza zilei de joi, 16 iunie 2022, pe DN 7 – Valea Oltului, pe raza județului Vâlcea. Potrivit unor surse judiciare, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea au avut informații clare că autocamionul va tranzita județul nostru în cursul zilei de azi.

Ca urmare, oamenii legii l-au luat ”ca din oală” pe șoferul TIR-ului înmatriculat în Vaslui și l-au escortat până în parcarea Hotelului Class din Brezoi. Și așa cum se bănuia, în remorcă au fost găsite țigaretele de contrabandă învelite în carton și celofan, cei care le-au împachetat încercând într-un fel mascarea/ascunderea lor. Nu s-au chinuit prea mult, totuși! Deocamdată nu se știe numărul exact al țigaretelor de contrabandă pentru că operațiunea este în plină desfășurare.

Demn de menționat este și faptul că șoferul TIR-ului, un bărbat din Galați, va fi condus la Spitalul Județean Vâlcea, acolo unde i se vor preleva probe de sânge. Asta pentru că există suspiciunea că el ar fi consumat substanțe interzise.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like