22 iunie 2022

Alin Voiculeț, directorul CAS Vâlcea, despre lipsa medicilor: ”Vrem să evităm un colaps în viitorul apropiat”

Județul Vâlcea duce mare lipsă de medici. În viitorul apropiat, din cauza vârstei înaintată a peste 68% din medicii de familie vâlceni, deficitul la acest capitol va fi unul imens. Asta în condițiile în care tinerii medici aleg să nu vină la Vâlcea și cu atât mai puțin să meargă să profeseze în mediul rural. Medicina de familie practicată cu precădere în mediul rural pare să nu mai fie atractivă pentru puținii tinerii rezidenţi şi medicii români care preferă să rămână la orașele mari unde avantajele contractuale sunt mult mai ofertante, iar numărul de asigurați este mai mare. În patru localităţi din Vâlcea – Titeşti, Runcu, Stăneşti, Ghioroiu – nu există cabinete medicale.

De asemenea, și la capitolul medici specialiști avem o situație destul de delicată la Vâlcea.

“În data de 30 martie, la inițiativa noastră, a avut loc la sediul CAS Vâlcea întâlnirea cu toții actorii din sistemul de asigurări de sănătate din județul Vâlcea – DSP, colegiul medicilor, asociațiile profesionale ale medicilor, organizația asistenților medicali, etc – cu tema <Sănătatea vâlceană – trecut, prezent și perspective>. Au fost discutate principalele provocări la care va fi supus sistemul sanitar vâlcean – îmbătrânirea corpului medical pentru domeniul de asistență medicală, medicină de familie, lipsa specialiștilor din anumite segmente de asistență medicală – medicină fizică și de reabilitare (RECA). Toți participanții au convenit că, pe zonele lor de influență, să facă toate demersurile pentru atragerea cadrelor medicale în aceste segmente, evitând astfel un colaps al resurselor umane în viitorul apropiat. De asemenea, s-a discutat și despre nivelul scăzut al veniturilor obținute de către medicii de familie cu o capitație sub 1000 de asigurați (cazul multora dintre comunele din județ), asociațiile profesionale ale medicilor de familie angajându-se să facă demersuri pentru modificarea Contractului – cadru, cadrul legislativ care reglementează finanțarea activității medicilor de familie” – a spus Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea, Alin Voiculeț.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like