Două persoane au scăpat prin minune dintr-un autoturism care a luat foc în urma impactului cu un stâlp de electricitate. Accidentul rutier a avut loc în această dimineață de duminică, 17 iulie 2022, pe raza localității Mihăești, județul Vâlcea. Potrivit ISU Vâlcea, cele două persoane au fost scoase din autoturism chiar înainte ca acesta să ia foc.
“Cele două persoane rănite sunt conștiente, cooperante și au fost transportate la UPU Vâlcea. Una dintre victime a fost de COD ROȘU, iar cealalta de COD VERDE” – precizează ISU.
Polițiștii fac cercetări în continuare pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.