Ieri, 10 august 2022, polițiștii rutieri ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea au organizat, pentru câteva ore, acțiuni masive în trafic. Vizați au fost, în special, bicicliștii, însă nici șoferii care nu respectă legislația rutieră nu au fost ignorați.
Ca urmare a controalelor, au fost aplicate 154 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 41 de sancțiuni au fost aplicate numai conducătorilor de biciclete. Totodată, au fost reținute 9 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice (pentru depășirea limitei legale de viteză, depășiri neregulamentare, consumul de băuturi alcoolice) și retrase 7 certificate de înmatriculare.