NEGRUL BASARABILOR… Un simbol devenit PARTE A GENEZEI POPORULUI ROMÂN!
Acum 3000 de ani, în Iliada și Odiseea, Homer localiza sălașul zeităților grecești la „OCEANOS POTAMOS”, acolo unde locuiau ETIOPIENII, la Dunăre fiind viitori valahi!
Călătorind pe frumoasa Vale a Oltului la Călimănești, ne apare în memorie Mânăstirea Cozia Veche… cea de ieri, vizibila în fotografii de la sfârșitul anilor1970, când încă se mai vedeau zidurile bisericii, în unele locuri de 3-4 m înălțime, mâncate de timp… și transformate ca printr-o minune…
…Azi… Într-o nouă clădire, păstrându-și însă o parte din “parfumul de altă dată“ legat de vechea ei structură, respectând înaintașii!
Ca orice român ce a trecut prin Călimănești mi-am pus întrebarea, a ctitorit NEGRU VODĂ mânăstirea Cozia Veche în 1301? Așa au găsit data scrisă în 1704-1706 restauratorii lui Brâncoveanu!
În anul 1704 voievodul Constantin Brâncoveanu a adăugat pridvorul bisericii Cozia și atunci au constatat că în pisania originală, dăltuită in piatră figura că ANUL CONSTRUCȚIEI,6809, AR FI FOST 1301. Acest fapt a creat în timp multe discuții printre istorici, deoarece toată lumea știa că biserica a fost zidită in 1386-1388, dată ce corespunde cu pisania din pronaos, scrisă cu vopsea. Au trecut 721 ani de la prima atestare… 6809 / 1301.Mânăstirea Cozia Nouă a lui Mircea Cel Bătrân din 1388… a fost sfințită și construită sub supravegherea călugărului cărturar din sudul Dunării, NICODIM. El a fost și sfetnicul voievodului Mircea cel Bătrân… Consider că NU PUTEA SĂ GREȘEASCĂ data dăltuită în piatră, deoarece și azi astfel de muncă este grea și cere multă migală, iar pisarii făceau astfel de lucrare cu mare credință în Dumnezeu. La fel ca iconarii, înainte de a începe o lucrare, își făceau o rugăciune, după care se apucau de treabă.
Document privind data construiri bisericii în anul 1301 de către prof. Lăzărescu Emil și arhimandrit Gamaliil Vaida, scos din cartea „Mânăstirea Cozia, 600 de ani de existență”:
<< În cei 600 de ani de la întemeiere, existența mînăstirii Cozia a ridicat multe probleme, ipoteze și nedumeriri. Emil Lăzărescu, rezumînd teoriile concluziile și opiniile formulate despre acest așezămint, constată, pe bună dreptate, că în biserica mare a Coziei există două date diferite pentru zidirea ei: cea de 6809 / 1301 – indiscutabil greșită, cuprinsă în textul pisaniei în piatră, situată deasupra ușii de intrare in biserică, și data de 6894 / 1386, mai verosimilă, găsită in pisania zugrăvită în naos, în anii 1704 – I70543.
Această dată corespunde cu punerea temeliei mânăstirii Cozia, imediat după urcarea lui Mircea pe tron, după 23 sept. 1386 și începerea lucrărilor de zidire in primăvara anului 1387. Dar negăsindu-sc o explicație a acestor date diferite, nici pe temeiul izvoarelor narative, nici pe acela al inscripțiilor, soluția problemei trebuie căutată pe temeiul documentelor existente.
40. «B.O.R.», Anul TV, 1877-1878, București, p. 498, Arcb. Ghenadie Fnăceanu. gena S-tei Monastiri a Silvașului.
41. A.S.B., Condica MinustiriiCozia,ru- 712, f. 244-217; 243.
42. Emil Lăzărescu, Data zidirii Coziei, în S.C.I.A, Voi. I, Buc. 1962. pp. 107-133: lciod. Vaida Gumai iii, MinâstireaCozia,Teză de licență in Teologic, ms., București. 1959, p. 7-19.
43. Emil Lăzărescu, op. cit., p. 124. >>
Această bisericuță a fost vizitată de patriarhul Antiohiei, Macarie și de Paul de Alep în 1657. Aici, atunci, locuia un călugăr care a solicitat ca patriarhul să-i sădească un nuc, motiv de smerenie și aducere aminte a acestui act de trecere prin acest loc a unui mare prelat. În 1675 mitropolitul Teodosie a refăcut biserica după un cutremur.
<< Astfel, el este refăcut în 1619 de locuitorii Călimăneștiului (la malul de la Căciulata), voievodul Gavriil Movilă scutindu-i, pentru această lucrare, de dările către stat.
Paul de Alep, însoțindu-1 pe patriarhul Macarie al Antiohiei într-o vizită în Țara Românească, descrie în 1657 acest drum: „Eram înspăimântați de îngustimea drumului și de apropierea sa de marginea prâpastiei; și, coborându-ne de pe caii noștrii. am mers pe jos până ce am trecyt podul. (…) Cozia, este o clădire întărită și măreață, înălțată pe marginea acelui rău (Oltul, n.n.), dar înconjurată de piscuri înalte și impunătoare/…) închise de păduri de nepătruns, astfel că prin nici o parte a acestui loc nu este vreo altă intrare/…) Drumul către aceasta din urmă este prin spatele munților de miazăzi, este extrem tie greu și cu neputință de străbătut (cu carul) cu boi”. >>
Tot în acel timp, un fost călugăr al Coziei, mitropolitul Varlaam, a construit la Turnu o biserică asemănătoare cu Cozia veche. Pe parcursul timpului a mai avut de suferit după un alte cutremure, în secolul XIX, 1804-1838. De atunci au rămas aceste schelete de ziduri.
Aceste ziduri au rezistat până în 1975 când au fost mutate cu 100 m mai spre nord, pe malul drept al barajului de la Turnu / Căciulata, iar biserica a căpătat o altă înfățișare.
Pentru importanța ei istorică, s-a reușit conservarea zidului original din 1/3 din partea inferioară și întreaga construcție s-a ridicat întreaga cu 15 m înălțime, la poalele muntelui BASARAB, 1 km mai la nord de Cozia în anul de grație 1980. Autorii reconstrucției au fost inginerul constructor de hidrocentralele, Ioan Mihăilă și starețul Vaida Gamaliil al Coziei.
Ion Mihăilă s-a ocupat atât cu execuția barajului alăturat de pe Olt cât și de crearea unui spațiu adecvat noului sălaș. Deși biserica a luat o nouă înfățișare, de tânără “mireasă“, a păstrat în partea inferioară 1/3 din structura originală. Din timpurile străvechi ni s-a transmis că această bisericuță a fost ctitorită de Negru Vodă la începutul secolului XIV. În altarul bisericuței se găsește și azi un suport (un capitel) folosit încă din 1301 de către voievodul Negru Vodă și luat din structura castrului Arutela, pe care este așezat blatul mesei! Azi mă întreb… oare la câte evenimente a fost martor timp de 1900 de ani acest “capitel”?
Pe malul stâng al Oltului stă de strajă castrul ARUTELA al împăratului Adrian, din anul 138 și privește cu nesaț la vechiul lui prieten, muntele lui Basarab și la barajul lui Mihăilă. Azi, interiorul bisericii este frumos împodobit cu icoanele pe care și le-a dorit dintotdeauna.
Despre existența lui Negru Vodă în ținuturile Vâlcei, atât la Călimănești cât și în Râmnic, Nicolae Angelescu, profesor scriitor al liceului Lahovari, relata în cartea “Plimbări și mici excursii în Râmnicul Vâlcei”, despre pământul voievodului din orașul Rm. Vâlcea, localizat vis a vis de Cetățuie, numit al TAOMIRULUI sau al TUGOMERULUI, cum era cunoscut din moși strămoși, lângă valea TEANCULUI, cunoscută și azi de locuitorii din Mosoroasa, ce se întindea până la Călimănești. De fapt, aceasta denumire o găsim și într-un act datat în 1892 al Monitorului Oficial al regatului României!
Nicolae Angelescu nota următoarele: „Închizând ca o perdea orizonturile spre apus. Dealul Malului își cotește brusc culmea spre apus, adăpostind în umbra lui răcoroasă un drum ce aice pe sub dealul „Scăunel” și dealul „Iuga” spre Priba și de aici deasupra Vlădeștilor spre Trundini, Mosoroasa și Lacul Frumos. Mergem pe poteca de sub ziduri și ajungem la poarta situată în partea de miazănoapte a Cetățuii. Pe partea de vest, înspre Valea Teancului, se urmează alte înălțimi până ia „Dealul Taomirului”, al cării nume păstrează încă amintirea voievodului Tugomir Basarab din vremurile îndepărtate ale înfiripării statului românesc. Aici dăinuiesc încă zidurile ruinate ale culei boierilor Bujoreni, ce a stat de strajă veacuri de-a rândul la gura Văii Bujorencii.”
Imagini cu mânăstirea Cozia:
Este de remarcat că acest obiectiv important pentru creștinismul românesc și pentru memoria poporului român a fost readus în forma inițială în deceniului șapte spre opt al secolului XX, perioadă când ideologia ateistă era la putere. România era condusă de președintele Nicolae Ceaușescu, comunist. Pentru biserica de la Ostrov a lui Neagoe Basarab și aceasta biserică a Coziei Vechi a fost un lucru bun, salvându-le de la pierderea totală, pe lângă construcția barajului din Călimănești.
Azi se pune întrebarea de ce voievodul Mircea cel Mare a ctitorit o altă biserică, mai frumoasă, numită Cozia Nouă, în anii 1386 – 1387 și târnosită în 20 mai 1388, închinată Sfintei Treimi, alături fiind deja biserica din zid numita ulterior Cozia Veche? Răspunsul este greu de dat, însă domnitorul a reușit să facă o mare și spațioasă biserică pentru acele timpuri, întărind credință ortodoxă a românilor. Actul de ctitorire a fost întocmit în Râmnicu Vâlcea, fiind de față boierii ce aveau funcții de conducere în țară la care trebuie adăugat călugărul cărturar Nicodim de la Tismana. De fapt, datorită supravegherii acestuia,poporul român se va mândri cu această moștenire, veacuri la rând. Nicodim de la Tismana a ctitorit mai multe biserici și în Serbia, și la Athos, cât și la nordul Dunării. El l-a ajutat mai întâi pe voievodul Vlaicu Vodă să construiască mănăstirea Vodița iar ulterior pe voievozii Radu și Dan să construiască mănăstirea Tismana. La fel a făcut și cu mânăstirea Vișina de pe Jiu precum și cu mănăstirea Prislop. Acest călugăr cărturar, iubitor al creștinismului ortodox, a supravegheat construcția a mănăstirii Tismana, acolo unde este și înmormântat. La mormântul său și azi credincioșii români se pleacă cu mare evlavie pentru pentru harul lui de la Dumnezeu!
Nicolae Iorga, scriind despre sfântul Nicodim, a remarcat următoarele: „Popa Nicodim” obișnuia să cerșească la puternicii lumii prin țări străine lăcașuri de închinare în pustie. A ridicat în ținutul Jiului pe temelii de stâncă în pacea sfântă a impunătoarelor înălțimi acoperite de brad ale Carpaților marea mănăstire a Tismanei închinată Maicii Domnului și mai mica Vodița peste care a patronat sfântul Anton, ocrotitorul pustnicilor. Când apăru ziditorul de mănăstiri sârb, domnea încă în Argeș Vladislav Vlaicu. Nicodim a poruncit ca amândouă mânăstirile să fie unite, Tismana și Vodița, să aibă același merituos conducător. S-a luat hotărârea ca nici un străin să n-aibă dreptul să construiască mori sau să facă și să vândă vin peste aceste teritorii. Slujitorii ce trăiau aici erau cărturari în ale scrisului, caligrafi, dieci ai cancelariei domnești și simpli muncitori ce lucrau pământul. Ei deja au toate cele necesare, materiale de construit, de lucrat în pădure sau pe câmp și aveau dreptul să-și aleagă egumenul. Acesta era stăpân absolut pe cuprinsul micului stat călugăresc, de unde se cânta se scria și se lucra spre lauda lui Dumnezeu. Amândouă mânăstirile fură apoi unite și de atunci poruncea asupra Tismanei și a mânăstirii Vodița să aibă același urmaș. TREBUIE SUBLINIAT ACEST LUCRU. La fel a procedat viitorul sfânt Nicodim și cu Mircea cel Bătrân, la Cozia. Să știe că atunci când s-a sfințit Cozia Nouă s-a luat și hotărârea ca mănăstirea Cotmeana să fie sub ordinea și patronajul mânăstirii Cozia unde era stareț preotul Popa Gavrilă. În Râmnicu Vâlcea, în 20 mai 1388, s-a semnat actul de ctitorirea mănăstirii Cozia în prezența sfântului Nicodim. Din acest act reiese că boierul Nanu Dobă a dăruit pământul de la Călimănești pentru ctitorirea Coziei.
Citiți mai departe AICI ⏩ https://ionitescucostica.wordpress.com/2022/08/18/cozia-veche-si-basarabii/
Dr. Ionițescu Constantin
Șoos Cristina
