O nouă reușită a administrației publice din Budești. Satele Racovița și Linia vor avea canalizare, iar drumurile de interes local vor fi modernizate. Ambele proiecte au primit finanțare prin Programul Național de Investiții (PNI) ”Anghel Saligny”, primarul comunei Budești, Ion Vlădulescu, urmând să facă toate diligențele pentru obținerea avizelor, pentru ca mai apoi să se semneze contractul de finanțare. Proiectul privind modernizarea drumurilor de interes local are o valoare de 6.625.708 lei, iar cel privind înființarea rețelei de canalizare și ape uzate în satele Racovița și Linia, a primit de la Guvern suma de 13.439.216 lei. Ambele proiecte sunt așteptate cu nerăbdare de cetățeni.
”Crearea și modernizarea infrastructurii rutiere locale și a sistemelor de alimentare cu apă/apă uzată, constituie elemente de bază pentru comunitatea rurală. Acestea sunt necesare pentru a asigura condiții de sănătate, protecția mediului, accesibilitatea și, în general, condiții optime de trai. Infrastructura asigură, de asemenea, premisele pentru dezvoltarea unei economii rurale competitive.”, spune primarul Vlădulescu.