Lucrările la DJ 703 G sunt pe ultima sută de metri, anunță președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Drumul, care pleacă de la monumentul din Jiblea (Călimănești), traversează Sălătrucel şi Berislăveşti, și ajunge la Şuici, în județul Argeş, este modernizat cu fonduri europene, fiind investiți aproximativ 17 milioane de euro.
“În urma execuției lucrărilor, putem spune că avem în această zonă unul dintre cele mai frumoase drumuri turistice din județul Vâlcea.
Joi, 1 septembrie, am avut o întâlnire cu primarii celor trei localități pe care le traversează drumul – Călimănești, Sălătrucel și Berislăveşti -, am făcut împreună o evaluare a stadiului proiectului și am stabilit ultimele detalii înaintea finalizării acestui obiectiv de investiții.
Pentru modernizarea celor 12,65 km, cât măsoară acest drum județean, Consiliul Județean Vâlcea a investit cca 17 milioane euro, din fonduri europene” – spune Constantin Rădulescu.