Procurorii DIICOT Vâlcea au finalizat rechizitoriul prin care trei indivizi sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni grave. Doi dintre inculpați sunt arestați preventiv, în timp ce altul se află în stare de libertate, ei fiind trimiși în judecată pe rolul Tribunalului Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave în formă continuată, fals informatic în formă continuată și spălarea banilor.
Procurorii au stabilit, în urma unei anchete, că operațiunea infracțională a luat startul încă din anul 2019, la inițiativa a doi cetățeni români și a unui cetățean ceh. Ei au constituit un grup infracțional organizat, care a acționat în mod coordonat până în luna iunie 2022. Scopul membrilor grupării a fost acela de a frauda mai mulți cetățeni din Cehia prin intermediul tranzacțiilor on-line.
“Modul de operare folosit în acest scop a fost următorul:
– postarea, sub identități false, de anunțuri fictive privind vânzarea unor autoturisme la prețuri convenabile pe platformele specializate în comerțul online din Cehia (în acest sens, în perioada 2019 – 2022 au fost create, prin introducerea de date informatice nereale, 28 de identități fictive ale unor presupuși cetățeni sloveni care ofereau spre vânzare autoturisme);
– persoanele interesate, în special cetățeni cehi, luau legătura telefonic sau prin intermediul e-mail-ului cu membrii grupului infracțional organizat, care le comunicau datele tehnice ale autoturismului, precum și datele personale ale celui care apărea în calitate de vânzător, aspect de natură a crea convingerea că este vorba despre o persoană reală și onestă;
– în cadrul discuțiilor purtate de către membrii grupului infracțional organizat cu persoanele interesate de anunțurile postate, a fost prezentat același motiv pentru vânzarea autoturismului (comercializarea autoturismului era necesară pentru ca pretinsul vânzător și soția acestuia, despre care se spunea că locuiesc în Germania, să acceseze subvențiile oferite de statul german pentru achiziționarea unui autoturism electric nou, sens în care aceștia trebuiau să înstrăineze autoturismul pe care îl dețineau în afara granițelor acestui stat);
– în acest context, membrul grupului infracțional organizat de cetățenie cehă îi contacta telefonic pe cei care erau interesați de anunțuri, cu care discuta în limba cehă și se prezenta ca fiind soția vânzătorului. În această modalitate, cumpărătorii cehi au fost induși în eroare cu privire la realitatea tranzacției care urma să fie realizată;
– în plus, pentru a crea o aparență de siguranță a tranzacției, se preciza că aceasta urma să fie desfășurată prin intermediul unei companii germane de transport, companie care urma să garanteze tranzacţia şi să livreze respectivele autoturisme clienţilor;
– persoanelor vătămate li se preciza că sumele necesare achiziționării autoturismelor trebuiau virate într-un cont bancar german, despre care se menționa că aparține companiei germane de transport; în realitate, compania de transport nu a existat, site-ul acesteia fiind unul fictiv, creat de membrii grupului infracțional organizat în scopul inducerii în eroare a potențialilor cumpărători, comunicările prin intermediul respectivului site fiind purtate de către membrii grupului; controlul asupra contului bancar în care erau încasate sumele de bani transferate de persoanele vătămate era realizat prin intermediul unor complici” – precizează procurorii DIICOT Vâlcea într-un comunicat de presă.
Astfel, din ianuarie 2019 și până în februarie 2022, nu mai puțin de 181 persoane, cetățeni cehi, le-au căzut victime infractorilor români. Prejudiciul produs se ridică la aproximativ 1,3 milioane euro. În cauză a fost încheiat prin intermediul EUROJUST un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare din Cehia, care au efectuat urmărirea penală cu privire la activitățile desfășurate de grupul infracțional organizat pe teritoriul acestui stat.
Procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra 2 autoturisme (în valoare de 60.000 de euro), 3 imobile și asupra sumelor de 127.800 lei și 33.900 euro.