2 februarie 2017

Fostul senator vâlcean Laurenţiu Coca a ajuns tot în Parlamentul României

 

Scos pe linie moartă din PSD Vâlcea, fostul senator Laurenţiu Coca a ajuns să lucreze tot în Parlamentul României. El nu s-a consolat cu gândul că nu o să mai fie parlamentar şi şi-a alinat durerea aranjându-şi în aşa fel lucrurile încât să lucreze în Parlament şi în următorii ani.

Astfel, Laurenţiu Coca s-a angajat ca funcţionar parlamentar în cadrul structurii administrative a Parlamentului României. Şi pe plan politic, el a făcut schimbări majore, părăsind organizaţia judeţeană a PSD Vâlcea pentru organizaţia PSD Sector 6 Bucureşti.

Reamintim că Laurenţiu Coca a fost opt la ani rând senator de Vâlcea, în legislaturile 2008-2012, 2012-2016. La alegerile din 2016 însă, acesta nu a mai prins loc eligibil pe listele PSD Vâlcea, locul său fiind luat de anonimul profesoraş de sport Bogdan Matei.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like