13 octombrie 2022

Deputatul Cazan a votat proiectul de lege care prevede că persoanele cu trecut infracţional nu pot îndeplini o funcţie publică

   Săptămâna aceasta, deputatul vâlcean Laurenţiu Cazan a votat împreună cu colegii săi din Parlament pentru adoptarea proiectului de modificare şi completare a Legii 115/2015, care se referă la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, dar şi a Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

   Proiectul prevede adăugarea unui nou punct în cele două legi amintite, care stabileşte că persoanele cu trecut infracţional nu pot îndeplini o funcţie publică, aşa cum, în legislaţia actuală, se menţionează că acestea nu pot prezenta încrederea necesară pentru a participa la procesele şi actele de justiţie. „Cazurile de abuzuri asupra minorilor au crescut încă din timpul pandemiei, astfel că nevoia pentru aceste schimbări legislative s-a accentuat şi a ajuns o la cotă maximă. Acest proiect de lege este unul simplu, dar în acelaşi timp reprezintă un pas foarte important, deoarece atât eu, cât şi colegii mei, l-am gândit pentru asigurarea protecţiei tinerilor, precum şi pentru consolidarea şi menţinerea imaginii funcţionarilor publici. Abuzul sexual asupra minorilor este una dintre cele mai grave infracţiuni şi, prin modificarea despre care vorbeam, putem asigura în continuare un viitor mai sigur pentru tinerii din ţara noastră, dar şi o imagine pozitivă a funcţiilor publice”, a declarat deputatul Laurenţiu Cazan, cu menţiunea că „scopul PNL este acela de a se asigura că, în funcţiile de autoritate, nu ajung oameni care nu pot asigura un viitor mai sigur pentru ţara şi poporul nostru”.

You May Also Like